, , ,

Nu fi s.m.a.r.t., mai bine fii Tu, pur si Simplu!(articol)

Inceputul de an ne trimite cu gandul la planuri, perspective, energia inceputului. Mintea noastra e preocupata de „ce va urma” anul asta. Ce dorinte avem si cum sa le realizam.

Unii dintre noi isi stabilesc si Obiective SMART specifice, masurabile etc. Si „cu asul in maneca” pornesc la drum.

Dar…

Pe langa unele reusite,

Multi dintre noi ne intalnim cu aceleasi tipare, frustrari, neclaritati, iar roata se tot invarte. „Domnule, am facut atatea cursuri de dezvoltare personala, N.L.P. and stuff… Ce nu merge totusi?”

Se spune ca lucrurile adevarate sunt atat de evidente si simple. De ce nu ar fi si acum la fel?

Tu stiai ca atunci cand iti stabilesti un Obiectiv, acela vine din partea constienta a creierului. Dar… cu siguranta stii ca avem o parte mult mai mare, subconstietul, care e inglobeaza de fapt 93% din capacitatea totala.

Normal ca atunci cand Obiectivele nu ti s-au implinit, ceva din subconstientul tau te-a sabotat.

As propune niste pasi diferiti de urmat la inceput de an, un fel de „drum invers”, inapoi si inainte:

  1. Intelege in primul rand ce inseamna cu adevarat ceea ce budhistii numesc „samsara”. Este legea eternei reintoarceri, a iluziei dorintei. Iti doresti o masina noua, o casa mai mare, o relatie armonioasa, bucurii si calatorii in jurul lumii. Iti doresti toate aceste lucruri pentru ca speri inconstient ca ele te vor face fericit. Si iti vor umple „golul” acela din sufletul tau, acel dor… Desigur, o ambitie si vointa solida te vor si ajuta sa obtii toate aceste lucruri. Dar, ca mai multi altii, vei ajunge la un moment dat sa pierzi ce ai castigat. Si apoi, vei pune si mai multa energie, dorinta, vointa crezand ca de data asta… va merge mai bine. In final aceeasi poveste… si tot frustrare, tot suferinta…
  2. Iti propun sa gasesti in interior acel spatiu in care e Pace, Armonie si Plinatate chiar in acest moment. Nu e nevoie sa obtii atatea lucruri ca sa ajungi de fapt acolo unde ne dorim cu totii, la Fericire, Bucurie, Pace, Libertate.  Cheia este sa descoperi „Observatorul” din tine, cel care este o parte importanta a experientei tale si „Traitorul” tuturor acestor experiente.
  3. Si de-abia acum, dupa ce ai gasit un izvor de Pace interioara, propune-ti sa ajungi undeva, sa obtii lucruri exterioare. Cu siguranta o vei face cu mai multa gratie si nu pentru ca iti lipseste ceva, ci din alte motive pe care te las pe tine sa le descoperi.

Din Fiinta ta profunda careia ii putem spune „ observatorul” – vei gasi o cale plina de gratie printre obiectivele propuse.

In primul rand vei intra in contact cu ce e important pentru tine si acelea sunt Valorile.  Bucurie, Pace, Libertate, Prietenie, Afectiune, Iubire, Compasiune, etc.

Urmatorul pas va fi sa „realizezi” care e Misiunea ta in viata. Fiecare om de pe planeta asta ar trebui sa aiba o declaratie de misiune.

Descoperind misiunea iti va fi mult mai usor sa te concentrezi pe domeniile importante ale vietii, Sanatate, Profesie, Evolutie, Dezvoltare personala, Relatii intime, Prieteni, Sport, Timp liber etc.

Si aici vor aparea viziunile, acele „imagini incarcate de emotie” care te sustin si motiveaza pe drum. De ex. daca esti educatoare, te vei vedea inconjurata de foarte multi copii fericiti si surazatori; daca esti medic, te vei vedea/simti multumit de munca ta si primind cuvinte de recunostinta de la cei pe care i-ai ajutat sa se vindece…

Eiii… si daca chiar vrei sa fii „Smart”, aici intervine si capitolul asta. Valorile, Misiunea, Viziunea se pot transforma in pasi concreti spre actiune prin Obiective SMART.

Un singur lucru vreau sa-ti amintesc deci – Sa nu uiti ca odata nu vei mai fi.  Daca ai fi acum la inmormantarea corpului tau, intreaba-te – „Cum mi-am trait aceasta viata, ce a meritat, ce contributie am avut pentru ceilalti?”. Aminteste-ti de roata samsarei si iluzia fericirii exterioare. Aminteste-ti SA FII inainte de A FACE si A Actiona!

Sa ai un An plin de satisfactie interioara si experioara, Un an cat mai Constient!

Si, daca simti ca ai nevoie de mai mult ca sa pui in practica efectiv ce am scris mai sus, te astept la Workshop de Magie si Manifestare prin puterea energiei creatoare/vitale. 17 si 24 ian. 2018!

Pe curand!   Veet

 

 

, ,

Acordarea corpului catre placere si viata(articol)

Un Articol ce trebuie sa-l citesti ca Femeie ori Barbat, pentru cresterea Intimitatii si Sacralitatii in viata ta:

Acordarea corpului catre placere si viata

 „Placerea de a trai si placerea orgasmului sunt identice.

Anxietatea orgasmica extrema este baza fricii de viata.” ~ Wilhelm Reich

Ma preocupa „corpul” uman si felul cum acest „invelis fizic„  poate fi un instrument asa de special pentru a canta la el.  Pentru a ne bucura de placere si in acelasi timp de placerile vietii.

Corpul e facut sa fie viu, sa fie alimentat de placere.

Hrana pentru corpul fizic este placerea. Placerea mancarii si a gustului, placerea atingerii, placerea erotica…etc

Iar hrana sufletului este iubirea.

Toate zise bine…dar de unde atata lume fericita si orgasmica? Nici pe departe…

Unde ne blocam totusi?

Multi  oameni  respirand superficial pierd contactul energetic cu ei insisi. Am fost invatati sa ne folosim respiratia pentru a ne controla, a ne abtine, in loc sa ne bucuram, sa simtim placerea vietii, ceea ce ne face frustrati pentru ca pierdem bucuria intimitatii. Si uneori ajungem sa ne fie chiar frica de ea.

Cand suntem in contact cu respiratia suntem in contact cu Forta Vietii din noi. Ne bucuram din plin de momentele vietii, de ceea ce facem, de relatiile noastre, de intimidate, de placere…etc

Din cauza conditionarilor, a tensiunilor fizice, emotionale si mentale ne-am blocat energia sexuala si in acelasi timp si energia iubirii. Avand energia sexuala blocata nu ne putem conecta la ceilalti pentru ca nu ne putem conecta in primul rand la noi insine. Acest blocaj are ca rezultat faptul ca ne simtim grei, blocati – retinem in corp frici, tristete, furie si chiar fericire reprimata.

Prin diverse metode de vindecare si deblocare energetica/emotionala precum si respiratie constienta si profunda putem topi acest inghet interior, sa facem sa circule energia intre centrul sexual si inima pentru a intra in contact cu starea de sanatate, energia vietii si capacitatea de a iubi.

Sa vedem ce spun oamenii de stiinta despre acest subiect. Cercetari in psihologie asupra legaturii dintre placere si orgasm pe de o parte si pofta de viata pe de alta.

Mi-am pus multe intrebari despre vitalitate, placere si legatura cu satisfactia in viata pana am ajuns la cateva nume de referinta: Osho, Wilhelm Reich, Alexander Lowen (creatorul metodei bio-energetics), Arthur Ianov ( creatorul terapiei primare) si altii.

Sa vorbim putin despre Wilhelm Reich si cercetarile lui asupra „formulei orgasmice”.  Pentru cei care nu stiu, Wilhelm Reich este un om de stiinta si psihiatru, unul dintre discipolii lui Freud. El a descoperit ceea ce numea a fi „orgonul” (o combinatie de termeni intre orgasm si organism) sau cum el insusi spune, energia sexuala, baza vietii, chi-ul, prana…etc. A creat „capsule orgonice” in care erau tinuti oamenii si se incarcau cu aceasta energie…

În cartea sa șocantă, „The Function of the Orgasm”( Functia Orgasmului), publicată în anii 1940, Wilhelm Reich și-a expus viziunea conform căreia sănătatea emoțională a unei persoane este legată de capacitatea de a experimenta eliberarea orgasmică completă în timpul actului sexual. A considerat că un orgasm complet este una dintre cele mai vindecătoare experiențe, atât fizice cât și emoționale, pe care o persoană o poate avea. O persoană sănătoasă, după părerea lui Reich, este aceea care se implică în mod regulat în experiențe sexuale pasionale lipsite de inhibiții care duc către un orgasm desăvârșit. Reich a fost de asemenea primul sexolog occidental care a considerat că actul sexual sănătos este conectat cu abilitatea de a experimenta stări mai înalte de conștiință. Este considerat a fi precursorul Tantrei in Occident.

Si cum ne poate ajuta Tantra sa traim plenar in unitatea minte-corp?!

Termenul „Tantra” provine din sanscrita si semnifica „legatura”, intre 2 aspecte diferite.  Practicile tantrice unifica aspectele aparent contradictorii ale sinelui (masculin si feminin, spirit si fizic, intuneric si lumina, etc.) intr-un tot armonios. Tantrele hinduse au fost scrise in perioada medievala, sub forma unor dialoguri intre zeul Shiva si zeita Parvati, in care Shiva ii dezvaluie filosofia care sta la baza ritualului tantric.

Dezvoltate in India, printre componentele tantrei se numara yoga, meditatia, adorarea zeitatilor, sanatatea corporala si medicina ayurvedica.

Aspectele acoperite de tantra sunt sanatatea, credinta si filosofia, intr-un cuvant viata – capacitatea de a te bucura de viata pe deplin.

Si pentru cei ce doriti sa experiementati aceste metode si cum sexul se poate transforma in  energie,creativitate si spiritualitate, va invit la urmatoarele evenimente:

Eveniment cu JOHN HAWKEN- „Tantra si Energia Vietii”.! Detalii AICI! 

Workshopul Introductiv de 1 zi: „Corpul-Energie” pe 20 ian. Detalii Aici!  

Si, nu in  ultimul rand va urez:  Sa faceti dragoste cat mai mult si va aveti pofta de viata!

Pe curand. By Veet

, ,

„EXTAZUL-LIMBAJUL UITAT” articol-traducere din discursul lui OSHO “Rebelul”.

Extazul, limbajul uitat

Articol-traducere din discursul lui OSHO la “Rebelul”.

Extazul este un limbaj pe care omul l-a uitat complet. El a fost forțat să-l uite; a fost obligat să-l uite. Societatea este împotriva ei, civilizația este împotriva ei. Societatea are o investiție extraordinară în suferință. Aceasta depinde de suferință, se hrănește cu suferință, ea supraviețuiește în nefericire.

Societatea nu este pentru ființele umane. Societatea folosește ființele umane ca mijloc pentru sine. Societatea a devenit mai importantă decât omenirea. Cultura, civilizația, biserica, toate au devenit mai importante. Ele trebuiau să fie pentru om, dar acum nu mai sunt pentru om. Aproape că au inversat întregul proces; acum omul nu mai există pentru ei.

Fiecare copil se naște in extaz. 

Extazul este natural. Nu este ceva ce se întâmplă doar la marii înțelepți. Este ceva ce toti oamenii aduc cu ei în lume; toată lumea vine cu ea. Este miezul cel mai intim al vieții. Este o parte din a fi viu. Viața este extaz. Fiecare copil o aduce în lume, dar apoi societatea sare pe el, și începe să distrugă posibilitatea de extaziere, începe să facă copilul nefericit, începe condiționarea copilului.

Nu poți controla un om extatic

Societatea este nevrotică, și nu poate permite oamenilor extatici să fie aici. Ei sunt periculoși pentru ei. Încercați să înțelegeți mecanismul; atunci lucrurile vor fi mai ușoare. Nu poți controla un om extatic; este imposibil. Poti controla numai un om nefericit. Un om extatic este obligat să fie liber. Extazul este libertate. El nu poate fi redus pentru a fi un sclav. Nu-l poți distruge atât de ușor; nu-l poți convinge să trăiască într-o închisoare.

El ar dori să danseze sub stele și el ar dori să se plimbe cu vântul și el ar dori să vorbească cu soarele și luna. El va avea nevoie de vastitate, infinitate, imensitate. El nu poate fi sedus să trăiască într-o celulă întunecată. Nu poți face un sclav din el. El va trăi propria viață și își va face treaba lui.

Extazul este rebeliune, nu este revoluție

Acest lucru este foarte dificil pentru societate. În cazul în care există mai mulți oameni extatici, societatea va simți că se prăbușește, structura sa nu va mai ține. Acei oameni extatici vor fi rebeli. Amintițivă, eu nu numesc o persoană extatică „revoluționară”; îl numesc un „rebel”. Un revoluționar este unul care vrea să schimbe societatea, dar el vrea să o înlocuiască cu o altă societate. Un rebel, este unul care vrea să trăiască ca un individ și și-ar dori să nu existe nici o structură socială rigidă în lume. Un rebel, este unul care nu vrea să înlocuiască această societate cu o altă societate – pentru că toate societățile s-au dovedit a fi la fel.

Capitalismul și comunismul, fascismul și socialismul, ei sunt toți verișori-frați; nu este mare diferență. Societatea este societate. Toate bisericile s-au dovedit a fi la fel – Hinduismul, Creștinismul și mahomedanii. Odată ce o structură devine puternică, ea nu vrea ca nimeni să fie în extaz, pentru că extazul este împotriva structurii. Ascultați și meditați: extazul este împotriva structurii. Extazul este rebeliune, nu este revoluție.

Un revoluționar este un om politic; un rebel este un om religios. Un revoluționar vrea o altă structură, din propria sa dorință, din propria lui utopie, dar o structură cu toate la fel. El vrea să fie la putere. El vrea să fie opresorul și nu asupritul; el vrea să fie exploatatorul nu exploatatul el vrea să conducă și să nu fie exclus. Un rebel, este unul care nu vrea nici să fie exclus și nici nu vrea să se pronunțe. Un rebel, este unul care nu vrea nici o regulă în lume. Un rebel, este anarhic. Un rebel, este cel care are încredere în natură, nu în structuri create de om, care are încredere că, dacă natura este lăsată singură, totul va fi frumos. Este!

Un astfel de univers vast merge mai departe, fără nici un guvern. Animale, păsări, copaci, toate merg mai departe, fără nici un guvern. De ce are nevoie omul de guvern? Ceva trebuie să fi mers prost. De ce este omul atât de nevrotic încât el să nu poate trăi fără conducători? Acum există un cerc vicios. Omul poate trăi fără conducători, dar lui nu i-a fost dată nici o oportunitate – conducătorii nu vă vor da nici o oportunitate. Odată ce știi că poți trăi fără conducători, cine ar dori ca ei să fie acolo? Cine-i va sprijini?

Tu du-te la vot pentru proprii dușmani

Chiar acum susții proprii dușmani. Tu du-te la vot pentru proprii dușmani. Doi dușmani stau într-un concurs prezidențial; și tu alegi. Amândoi sunt la fel. Este ca și cum vi se oferă libertatea de a alege închisoarea, și închisoare în care vrei să intrii. Și votezi fericit. Că aș vrea să merg la închisoare A sau B, că eu cred în închisoarea republicană, cred în închisoare democratică. Dar ambele sunt închisori. Și odată ce sprijini o închisoare, închisoarea are propria investiție. Atunci nu îți va permite să ai un gust de libertate.

Odată ce știi ce este libertatea, nu te vei compromite

Deci  chiar din copilărie copilul nu are voie să guste libertatea, pentru că odată ce el știe ce este libertatea, atunci el nu va ceda, el nu va face compromisuri – atunci el nu va fi gata să trăiască în orice celulă întunecată. El ar prefera să moară, dar el nu va permite nimănui să-l reducă la a fi un sclav. El va fi asertiv. Desigur, el nu va fi interesat să devină puternic față de alte persoane.

Acestea sunt tendințe nevrotice, atunci când ești prea interesat de a deveni puternic asupra oamenilor. Acest lucru arată pur și simplu, că în adâncul ființei ești lipsit de putere și ți-e teamă că dacă nu devii puternic  alții vor avea putere asupra ta… Odată ce copilul cunoaște gustul libertății, el nu va deveni niciodată parte din societate, ori biserică, club, sau partid politic. El va rămâne individual, el va rămâne liber și el va crea pulsații de libertate în jurul lui. Însăși ființa lui va deveni o ușă spre libertate.”

OSHO, „Rebelul”, Cap. 9

, ,

Cum te poate ajuta respiratia constienta sa ai parte de un sex de calitate si intimitate

Citeste mai jos noul meu Articol cu Video despre Mindful Sex:

CUM TE POATE AJUTA RESPIRATIA CONSTIENTA SA AI PARTE DE UN SEX DE CALITATE SI INTIMITATE

Cu totii ne dorim sa avem o viata extraordinara, sa fim plini de viata si bucurie.
Dar…am uitat sa fim precum copiii!
Uitati-va la un copil cum respira, cum se bucura, cata energie are!
Oare de ce?!
Am invatat ce inseamna „limitarea” si asta incepe cu blocarea respiratiei…
Multi oameni respirand superficial pierd contactul energetic cu ei insisi. Am fost invatati sa ne folosim respiratia pentru a ne controla, a ne abtine, in loc sa ne bucuram, sa simtim placerea vietii, ceea ce ne face frustrati pentru ca pierdem bucuria intimitatii. Si uneori ajungem sa ne fie chiar frica de ea.
Cand suntem in contact cu respiratia suntem in contact cu Forta Vietii din noi. Ne bucuram din plin de momentele vietii, de ceea ce facem, de relatiile noastre, de intimidate, de placere…etc
Din cauza conditionarilor, a tensiunilor fizice, emotionale si mentale ne-am blocat energia sexuala si in acelasi timp si energia iubirii. Avand energia sexuala blocata nu ne putem conecta la ceilalti pentru ca nu ne putem conecta in primul rand la noi insine. Acest blocaj are ca rezultat faptul ca ne simtim grei, blocati – retinem in corp frici, tristete, furie si chiar fericire reprimata.
Prin respiratia constienta si profunda putem topi acest inghet interior, sa facem sa circule energia intre centrul sexual si inima pentru a intra in contact cu starea de sanatate, energia vietii si capacitatea de a iubi.
Ia un loc pe canapea, ia-ti 3 min. de relaxare si priveste ultimul meu Video pe acest subiect:

Sper ca ti-a placut acest Video si tine aproape! Orice nevoi, intrebari pe acest subiect te rog sa ma contactezi pe cristiancoach@skymind.ro.
Daca vrei sa explorezi acest subiect cu exercitii foarte eficiente te invit la workshopul meu Mindful Sex experience pe 13 feb. Inscrie-te AICI!

, ,

Ce lasi in urma ta in 2015? (articol)

“Atunci cand te nasti, nu esti un copac, ci o samanta. Trebuie sa cresti, trebuie sa ajungi la

o înflorire, iar aceasta inflorire va fi multumirea ta, implinirea ta. Aceastã inflorire nu are

nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatura decat cu

tine, cu evolutia ta personala.” Osho

 

Mai sunt cateva zile si trecem in magicul si surprinzatorul 2016. E posibil ca multi dintre voi sa fi intrat deja in febra finalului de an (prieteni, familie, goana dupa cadouri, desfatarea papilelor cu gust de copilarie) dar mai ales in febra listelor, listutelor, evaluarilor bun/rau, si a juramintelor solemne pentru anul viitor – Incepand cu 2016 promit solemn pe cuvant de cercetas ca ma las de fumat, ma mut si eu la casa mea sa nu-mi mai stresez parintii, etc. Se simte in aer un aer victorios de juraminte, obiective SMART, deadline-uri si liste papirusiene.

Facem asta cuprinsi de febra rezolutiilor de inceput de an, de faptul ca ne-am luat agende noi, de Noul care se anunta in fata noastra, de oportunitatile si potentialul urias, de aceasta deschidere, de spiritul Craciunului care ne face sa fim mai buni, mai calmi si ne aduce mai aproape de noi insine…

Pentru multi anul nou poate fi o cale noua, un inceput curat, promisiunea unei vieti mai bune iar aceste rezolutii si listute e posibil sa fie una din putinele ocazii in care stam sa ne intrebam despre viata noastra, stam sa ne chestionam interiorul sa vedem ce ne dorim pe viitor, ocazia de a sta cu noi intr-un dialog. Pare ocazia magica de a face asa cum simtim, asa cum ne dorim, asa cum visam.

Ce se intampla de multe ori este ca nu ajungem sa indeplinim aceste lucruri pe care le-am pus pe lista „2016” pentru ca poate nu le simtim ca foarte urgente, pentru ca nu este ceea ce e nevoie acum in viata noastra, pentru ca sunt superficiale, pentru ca nu suntem motivati si le-am trecut ca un ‘must’ care ar fi fain sa se intample sau poate ca Nu am avut acel dialog onest cu Noi Insine inainte de a scrie Lista.

Avem tendinta sa vedem doar varful icebergului din viata noastra – ce nu merge acum- dar astea sunt doar simptome ale unor lucruri mai profunde. Si atata timp cat ramanem la suprafata nu vom aduce schimbarea, vindecarea, exprimarea dorita in viata noastra.

Ce mi-as dori eu in Visele mele roz e ca aceasta stare de spirit pe care o avem in decembrie sa o avem de-a lungul intregului an si mai ales dorinta de a ne explora interiorul, visele, nevoile sa fie o practica zilnica, nu doar de final de an. Pentru ca fiecare zi poate fi un nou inceput, un inceput curat, promisiunea binelui in viata noastra.

Traim intr-o societate intr-o continua nebunie si fuga – deja e cliseu si am inceput in ultimii ani o fuga spre dezvoltarea personala si spirituala. Participam la cat mai multe prezentari, cursuri, seminarii, terapii, mergem la psihologi, coach, citim tone de carti si acumulam o gramada de Informatii care pot ramane doar informatii daca nu le aducem in viata noastra de zi cu zi. Toate acestea au rolul de a ne aduce mai aproape de noi insine, de adevarul care exista in noi, de chemarea sufletului nostru, DAR ele nu vor face niciodata lucrurile mai bune in viata noastra. Ramane la latitudinea noastra cum aducem schimbarea in viata de zi cu zi, cum aplicam informatia, aha-urile pe care le-am avut.

Asa ca va propun ca aceasta intalnire cu voi insiva cu ocazia inceputului de an 2014 sa devina una constienta, pe care sa repetati des, sa fie un instrument al vostru. E ca o intalnire la un ceai/ cafea sau lapte cu cacao….ok si un pahar de vin, cu foi si creioane colorate si multa iubire si acceptare fata de momentul in care va aflati acum in viata voastra.

Nu exista loc mai potrivit decat AICI si ACUM.

Ca de fiecare data cand te urci in masina si vrei sa ajungi la o destinatie noua, e important sa stii pe ce strada te afli, in ce cartier, cata benzina ai, etc ca sa iti poti calcula traseul.

La fel si cu viata noastra. Inainte sa ne gandim unde ne dorim sa ajungem (vise, viitor, etc), e important sa stim unde suntem acum si sa nu ne grabim atat de tare sa vedem ce urmeaza ci sa stim unde suntem acum, fim recunoscatori pentru ceea ce avem si pentru ce s-a intamplat.

Asa ca va invit sa va uitati la anul 2015, si sa va raspundeti la cateva intrebari:

1)Cum arata viata voastra ACUM? Daca v-ati intalni cu un prieten pe care nu l-ai vazut de foarte mult timp ce i-ai spune despre viata ta?
2)Cum ai descrie anul 2015? Cum a inceput si unde esti acum. Fa-ti o diagrama a anului folosind indici: M-am simtit ff bine, asa si asa, si m-am simtit mai putin bine cu mine, si vezi cum il percepi
3)Care au fost cele mai importante alegeri pe care le-ai facut? Cum ti-au afectat viata?
Care a/au fost lucururile mai dificile pentru tine (de ex. La locul de munca, relatie, familie, sanatate, timp liber, relatia cu tine insuti, dezvoltarea personala si spirituala, relatia cu banii, etc)?
4)Ce lectii de viata ti-au adus dificultatile pe care le-ai intampinat? Ce te-au invatat despre tine?
5)Daca sunt situatii in 2015 de care esti nemultumit ce anume ia fi putut face diferit ca sa ai rezultate diferite?
6)Care ti-au fost momentele de varf in 2015 (experiente, intalniri, revelatii, lectii, etc)? Cum ai fost tu in acele momente?
7)Care ar fi lucrurile pe care le-ai invatat in acest an?
8)Care sunt lucrurile noi pe care le aplici in viata ta, incepand din acest an?
9)La ce lucruri din trecut care nu ti-au mai servit ai renuntat in 2015?
10)Care ar fi 5 persoane din 2015 carora le-ai fi recunoscator?
11)Daca ai numi 10 lucruri pentru care ai fi Recunoscator ca le-ai trait, le-ai avut in 2015 care ar fi?

Acum ca ai intrat in aceasta stare in care iti amintesti ce ai trait, ce ai invatat, cu ce persoane importante te-ai intalnit, as vrea sa te rog sa iti iei o alta coala de hartie si Tu cel din 31 decembrie 2015, sa scrii un mesaj pe care sa-l deschizi in 2016 doar la nevoie (cand te simti fara resurse, trist, ai o criza, un moment de cumpana, etc). Gandeste-te ca laun prieten, stiind tot ce ai invatat cu un an inainte ce anume ti-ai spune. Apoi pune mesajul intr-un plic pe care sa scrii „Deschide in caz de Urgenta” si pune-l undeva unde sa iti fie la indemana.

Mai sunt cateva ore pana sampania va curge in pahare pentru a sarbatori 2014.

Inchide ochii si respira profund de cateva ori. Apoi gandeste-te cum ar fi viata ta in 2013 daca nu ai avea nici o limita, daca orice ar fi posibil? Noteaza pe hartie orice iti vine chiar daca pare acum putin ireal.
Gandeste-te la importantele capitole din viata ta si seteaza-ti cateva intentii pentru noul an. (de ex. Munca, relatia de cuplu, relatia cu banii, sanatatea, relatia cu tine insuti, etc)
La ce comportamente, tipare comportamentale, emotii, plangeri, ganduri, persoane, situatii ar trebui sa renunti pentru a avea viata pe care ti-o doresti (chiar daca acum nu stii cum sa le lasi in urma, doar noteaza-le)
Daca te simti inspirat fa-ti un panou sau foloseste frigiderul pentru a pune biletele cu intentiile, obiectivele noului an, cu imagini care te inspira legat de viitorul tau exprimat fara limite (poate fi masina pe care ti-o doresti, o stare de spirit, ORICE). Lasa ca aceste imagini sa te inspire in fiecare ZI!

La fiecare Inceput de an ne facem promisiunea de a avea experiente noi si superbe in noula An. Dar ca sa existe un inceput e musai sa exoste si un sfarsit. Sa ne uitam la acest sfarsit de An si sa ne uitam la Lucrurile care nu au functionat, lucruri/comportamente/ ganduri/ emotii/etc pe care le tot purtam cu noi si care nu ne mai servesc.

Orice schimbare are nevoie de un inceput si de un pret! Pretul platit poate sa fie renuntarea la lucrurile care ne saboteaza sa avem viata pe care ne-o dorim. TU la ce ai renunta????

Dupa ce ai terminat pune piesa preferata la MAXIM si danseaza, sarbatoreste-te pe TINE….Fa-ti un mic cadou, sau fa o baie, ceva doar pentru tine prin care sa te rasplatesti pentru onestitatea si timpul pe care l-ai oferit pentru a spune la revedere 2015 si bun venit 2016.

Primeste noul in viata ta cu Bratele deschise si nu uita ca Nou e in fiecare moment, in fiecare Zi!!! Incearca sa vezi fiecare zi din an precum 1 Ianuarie!

Traieste, Bucura-te, Viseaza! Spune DA vietii! Spune-ti DA tie insati/ insuti!

Cu drag. Lia(Rashmi)

,

Bonusul de fidelitate- vine de „Acasa” cand ne facem treaba…(articol)

Bonusul de fidelitatevine de „Acasa” cand ne facem treaba…

M-a traznit un gand in dimineata asta…

Cu totii ne dorim siguranta si comfort. Ne face viata mai usoara, nu-i asa.  O casa cat mai frumoasa si spatioasa, o masina fancy, performanta si spatioasa. Vacante in locuri exotice, in Madagascar sau insulele Seichelles. Sa nu uitam de Bali sau Hawai!

Te-ai gandit ca lucrurile astea sunt de fapt „un bonus de fidelitate”. Un fel de recompensa pentru lucrul bine facut.

Este exact ca si in planul material/ financiar. Nu e inteligent sa-ti cheltui banii pe vile super-luxoase sau vacante costisitoare sau bijuterii supe scumpe cand ai facut si tu o oarecare suma in plus. Esti ca si un „sarantoc” care se simte eliberat din inchisoarea „lipsei”, un fel de reactie de dupa atatia ani de lipsa…Un fel de catharsis… Robert Kiyoshaki in cartea ultra-renumita „Tata Bogat, Tata Sarac” ne spune ca, cel mai bun moment sa „ne gratificam, sa ne oferim un bonus” este cand am inceput sa sa vem „venit pasiv”. Si mai mult, cand incepem sa devenim investitori.

Exact asa este si „din perspectiva spirituala”. Investe in tine, elibereaza-te de frici si slabiciuni, devino un „luptator”  spiritual si, bonusul  va veni de la sine. Nu cauta „siguranta” materiala, ea ne tine prizonierii acestui corp, acestei lumi efemere! Cauta bucuria si abundenta spiritului!

426082_10151217487365207_641482922_n

„Vacanţa” vine când ţi-ai făcut treaba. Când ai făcut „munca” spirituala interioară, când ai „inţeles” cum e cu iubirea de sine, acceptarea, iertarea, compasiunea, răbdarea. Când ţi-ai dat voie să te bucuri de libertate, ai ieşit din „cuşca” care tot tu ţi-ai construit-o. Când ai învăţat că libertatea e mâna în mână cu responsabilitatea şi nu se exclud. Când ai învăţat să iubeşti fiind aproape de o fiinţă, femeie sau bărbat dupa caz, fără sa te simţi limitat si închistat.

Mai concret, ce ai nevoie sa faci ca sa primesti ‚bonusul’?

       Sa-ti iubesti corpul si viata ta in acest corp;

       Sa imbratisezi cat mai des cu putinta;

       Sa dansezi cat mai mult, uneori chiar cand simti „durere” in tot corpul. Danseaza si cand esti trist si fara energie!;

       Sa-ti iubesti „slabiciunile” si „fricile”. Sa „imbratisezi frica ta de abandon sau de respingere. Sa fii compasiv fata de obiceiurile nefaste pe care ‚inca’ le ai, gen droguri, mancat in exces, fumat, casual sex…etc

       Sa constientizezi rolul de „victima” in care intrii adesea si sa realizezi ca Esti mult mai mult, esti un adevarat Razbonic al spiritului.

       Sa iubesti momentele cand inca esti invidios, gelos sau posesiv…;

       Sa accepti trecutul si sa iti iei in brate parintii ca si cum ar fi niste copii dragi;

       Sa inveti sa mergi mai departe dupa o relatie asa zis „esuata” sau care a lasat „urme”. Sa primesti lectia si sa te deschizi fata de nou!;

       Sa te lasi ghidat de un maestru, mentor, profesor lasand in urma „ego”-ul tau ultra-individualist si atoate-stiutor; Fiecare din noi avem „ghizii” nostrii in functie de nivelul pe care ne aflam. E nevoie doar „sa deschidem ochii”;

       Sa mori in fiecare moment si sa lasi Clipa prezenta sa-ti ghizeze urmatorul pas.

Si, poate cel mai important, multiple binecuvantari vei primi cand vei „realiza” corporal si energetic (nu doar din carti si mental) ca NU esti corpul! Ca ESTI SPIRIT Viu, ca traiesti in acest corp o perioda de timp.

Viata nu mai poate fi lafel..

Si as incheia cu un citat remarcabil din Osho:

“Oamenii care se indoiesc si sunt sceptici, ei sunt aceia care se decid sa acumuleze bani pentru ca nu pot avea incredere in viata. Se simt atat de nesiguri in viata lor incat vor sa gaseasca siguranta prin bani, in ceva mort. Oamenii care iubesc, si care au iubit profund, din abundenta si totalitate, si au zis „DA Vietii” prin incercarile si provocarile ei, acesti oameni intotdeauna au fost gata sa spuna DA vietii, ei nu au nevoie sa acumuleze bani. Nu e nevoie. Viata in sine este siguranta. In cea mai profunda neiguranta se afla siguranta. In adancimea provocarilor se afla iubirea. In profunzimea greutatilor se afla cresterea. Odata ce ai spus DA, esti intr-o stare de detasare (let-go)…”

Iubire si Recunostinta. By Veet

Mai multe Articole si Informari despre Ateliere, Tabere spirituale si Sedinte private gasiti pe www.skymind.ro

, ,

INTERVIU cu Shanti „Despre experienta Respiratiei in viata mea”

 

Interviu luat de Sky Mind cu Shanti- facilitator si co-creator al OSHO Diamond Breath. Cu experienta internationala de peste 20 de ani in lucru cu oameni.

„Despre Experienta Respiratiei in viata mea” 

 

 breath image

1.   Ai lucrat timp de 20 de ani in P.R. si domeniul modei. Cum ai descoperit metodele de vindecare Osho?

In timp ce inca lucram in PR, la sfarsitul anilor ‚80, am descoperit Meditatia Zen si am practicat-o timp de 7 ani. Dupa moartea maestrului japonez, grupul nostru de Meditatie Zen s-a dizolvat si curand am fost invitata sa practic Meditatiile Osho si am mers in Poona, India, in Ashramul sau, acum mai bine de 17 ani. Am simtit ca am ajuns acasa. Atunci am decis sa las totul, munca mea, tara si am mers sa locuiesc acolo timp de 7 ani sa ma instruiesc ca si terapeut si sa fac multa munca de a scapa de propriile conditionari.

2. Ce s-a schimbat in tine practicandu-le?

In primul rand, prin intermediul meditatiei, am descoperit ca dragostea neconditionata pe care o cautam intotdeauna in afara mea, este de fapt in mine. Meditatia mi-a oferit mai multa claritate, centrare, pace si constiinta de sine.M-a ajutat sa descopar mai clar cine sunt, ce imi doresc cu adevarat in viata, sa-mi schimb comportamentul negativist si sa devin mai iubitoare, sa ma accept asa cum sunt si sa fiu mai fericita pe perioade mai lungi de timp.

3.  Cum a fost prima intalnire cu respiratia conectata/oceanica? Cum ai descoperit-o?   

Am descoperit lucrul cu Respiratia in Poona, India. Mi-a placut foarte mult de la inceput, m-a adus inapoi in corp si mi-a redat energia, m-a deschis catre energia sentimentelor si emotiilor mele. Am descoperit ca este o tehnica nemaipomenita de a lucra cu propria persoana, foarte spontana si reala pentru a simti unde ma aflu in fiecare moment.

4.  Poti descrie procesul in cateva cuvinte?

Incepem prin a ne conecta cu corpul prin dans, miscand corpul, prin exercitii jucause, uneori tehnici bio-energetice pentru a ne pregati pentru sesiunea de respiratie.

Tehnica de respiratie pe care o folosim este sa respiram cu gura deschisa, fara pauza intre inspiratie si expiratie. Este acelasi tip de respiratie pe care il abordam in timp ce alergam, doar ca in sesiunea de respiratie, stam culcati pe spate.

Dupa o perioada de respirat, intram intr-un fel de transa in care mintea pierde controlul si il preia corpul. Corpul reprezinta inconstientul nostru, unde sunt stocate toate „memoria” emotionala. Toate sentimentele si emotiile incep sa iasa la suprafata si noi ghidam si oferim suport participantilor sa exprime tot ce exista in ei. In lucrul cu respiratia, oferim suport de asemenea spre a deschide „armura” corpului prin intermediul unei atingeri terapeutice gentile.

Dupa furtuna, urmeaza linistea, dupa exprimarea corporala si emotionala, intram intr-o stare de pace si calm profund, unde exista spatiul necesar pentru a integra experienta.

Oferim timp pentru a impartasi experienta si contactul fizic intre participanti. Osho spune ca imbratisarea este cea mai buna terapie.

5.  Ce impact a avut asupra ta aceasta terapie?

Aceasta tehnica imi ofera o descarcare emotionala, ma conecteaza cu energia si corpul meu, imi reda puterea si bucuria de a trai si de a fi vie.

6.  Care a fost motivul pentru a facilita acest gen de experiente?

 Pentru mine, este important sa impartasesc cu ceilalti ceea ce a fost atat de benefic pentru mine si mi-a transformat viata. Imi place sa lucrez cu oamenii, iar aceasta tehnica este foarte eficienta. Simt ca am responsabilitatea sa aduc si celorlalti ceea ce mi-a transformat viata, impreuna cu Meditatiile Osho.

 7. Cum te simti cand oamenii reactioneaza in mod diferit la aceasta terapie? Unii oameni nu stiu despre ce este vorba si le este teama sa incerce respiratia oceanica. Ai vreun sfat pentru ei?

Suntem cu totii diferiti si totodata fiecare dintre noi se afla intr-un moment special din viata. Respiratia conectata te ajuta sa scoti la lumina ceea ce este blocat in tine spre a-ti trai viata total si a fi fericit, orice ar fi pe cale sa-ti deschida inima sa iubesti si intimitate. Pe de alta parte, toti am fost raniti copii fiind, si este de mare ajutor sa ii asculti pe ceilalti impartasindu-si sentimentele, pentru ca de multe ori te recunosti pe tine in ceilalti. Cu totii avem aceleasi dureri, temeri, frici si insecuritati si acest lucru ne ajuta sa intelegem ca nu suntem singuri pe lume si ca ne putem ajuta unii pe altii sa vindecam aceste rani din trecut.

8. Daca ai avea un mesaj pentru participantii romani din grupul tau, ce simti sa le spui?

Veniti sa va transformati viata, sa invatati sa va iubiti din nou, sa va conectati din nou cu corpul si frumusetea voastra, oricum ati fi, oricum ati arata. Veniti sa va descoperiti si sa aveti din nou incredere in vocea voastra interioara, veniti sa va redobanditi puterea!

***********************************************************************************************

Mai multe detalii despre Shanti aici.

Shanti va sustine in Romania un seminar de Respiratie Oceanica pe16-18 mai- Puterea Respiratiei. O experienta transformatoare pe durata unui w-end intreg incepand de vineri seara.

– 13 mai (18:00-22:00)- Respiratie Tantrica.

– 15 mai (19:00-22:00)- OSHO Mystic Rose (demo)

 

 

Sunt egoist si nu vreau sa ma tratez(articol)

“Te invat sa fii egoist. Lasa-ma sa repet, pentru ca termenul “egoism” a fost atat de condamnat, incat e posibil sa nu ma intelegi. Dar cuvantul in sine este foarte frumos. Sa fii egoist inseamna pur si simplu sa fii tu insuti.” OSHO

Da. Asa este. Sunt egoist si nu am de gand sa ma tratez.

M-am simtit vinovat in una din zilele trecute cand, trezit usor ametit, nedormit prea bine, imi faceam patul de zor, ganduri imi derulau prin tample cu privire la ce o sa fac azi, ce vreau, ce am chef, ce trebuie etc…

Zgomotul de fundal cum ca ar trebui sa ma trezesc mai repede, sa merg sa intampin o persoana, sa socializez cu ea, „sa nu par asa salbatic si distant”…

Oooh my god! De atat de multe ori ni se intampla sa facem lucruri pentru ca asa se cuvine dar, noua nu ne pasa de fapt…

Dar hai sa „cartografiem” un pic dialectica „egoismului”! Ce este egosimul?

Iti spun simplu. Egoismul e atunci cand resimt o stare low energy. Sau cu energie scazuta (in frumoasa limba romaneasca). Si de aici – plictiseala, confuzie, somnolenta, tristete, lipsa de chef, de vitalitate.

Iti suna cunoscut!?

Si, pe acest fundal, vine LUMEA! Adica cerintele exterioare diverse si nenumarate. Fie din partea familiei, iubitei/ului. Nu mai vorbesc de job. Dar asta e alta poveste.

Si , urmatorul pas, e conflictul instalat in MINE pentru ca nu stiu ce simt, ce vreau. Ca de fapt asta e in sine. O NESTIINTA a ce simt, ce vreau cu adevarat in acel moment.

Do you see the point now?

Atunci cand esti AUTENTIC cu tine, „TRUE” cum ar zice americanul, stii ca vrei sa stai intr-un picior sau sa te uiti la un perete alb si gata! Punct. End of story.

„Problema” apare deci cand conflictul dintre „ce simt” si „ce trebuie” exista si amplifica energia mea deja scazuta, moralul scade si mai mult, ti se face lehamite si in punctul de jos de tot, te misti, ca de’, trebuie…

De fapt te plangi ca nu faci ce simti pentru ca trebuie sa faci x sau y. Deloc adevarat! De fapt nu stii cu adevarat ce vrei si ce simti, si deci nu iti asumi. Daca ai face-o, gata! Conflict terminat.

Deci pe scurt:

  1. Sunt cu energia scazuta (din diverse motive anterioare) – sunt trist, debusolat, fara chef…
  2. Vine „stimulul” exterior/cerinta exterioara…
  3. Apare conflictul dintre „ce simt” si „ce trebuie”.
  4. Imi scade energia si mai mult.
  5. In final, ma misc „sa fac ceva” ca de’ – trebuie… sau a doua varianta – evit, ma „dau la fund” etc.
  6. Conflictul se amplifica si tot asa… Pana cand? Tu decizi…

De ce facem toate astea? Self-destructive behavior….

Simplu. Nu ne iubim.

Scuze sunt nenumarate: jobul, banii, copiii, etc.

Dar… Si totusi.. Pana cand…? Te-ai gandit? Cat timp vrei sa mai gasesti scuze?

Stii… Asculti ticaitul ceasului… Asculta-l mai bine si mediteaza asupra trecerii timpului… Crezi ca esti nemuritor? Ehhh… Bullshit! Esti doar o picatura de roua pe frunzele unei toamne tarzii… Si cam atat!

Da. Nu ne iubim. Ce ar fi deci de iubit?

Clar. Nu pot iubi pe nimeni daca nu sunt eu bine. Eu echilibrat si cu energie in crestere, chef de viata si deschidere.

Unde e nevoie sa intervenim?

Undeva intre cele doua momente 3 si 4, cand…

  1. Apare „conflictul” dintre ce simt si ce trebuie.
  2. Imi scade energia si mai mult.

Ar fi de facut „altceva”.

Ce as putea face altfel?

As spune cam asa:

3.1. Simt. Orice ar fi acolo imi dau voie sa simt! (senzatii, emotii…) Fii vulnerabil, ca oricum tot asa esti! Uita-te la stele si la maretia Universului… Aminteste-ti cat de mic esti…

3.2.  Ma intreb sincer: Ce simt eu acum? (si poate voi descoperi tristete, neincredere, ca nu ma simt destul de iubit, ca nu sunt motivat la job etc. Orice e posibil. Indrazneste!)

3.3. Ma intreb lafel de sincer: Ce as avea nevoie cu adevarat in situatia asta? (as putea descoperi ca: am nevoie de fapt de o vacanta mai lunga si deci sa incep cu un pic mai mult somn, de exemplu, sau ca am evitat de multe ori sa spun ce simt de frica de a pierde jobul, relatia etc. si am nevoie sa spun adevarul meu dincolo de consecinte).

Mai esti aici „pe fir”? Sper sa ma poti urmari pana la capat…1384142_10151720004294150_1791891790_n

 

3.4. Activarea „rutinei” zilnice de „auto-satisfactie” cam asa:

~  Ma trezesc oricum m-as trezi, dar nu deschid ochii pana nu „Zambesc” fiecarei celule din corp si organelor. Este o tehnica taoista –se numeste „zambetul interior”. Amazing, face miracole! Vorbim mai multe daca aveti nevoie…

~  Cuvantul magic ”Multumesc”. Multumesc pentru inca o zi minunata din viata mea. Pentru tot ce am acum, financiar, relatii, alte impliniri… Sa nu uitam: unde e „focusul” nostru, acolo e si atentia si emotia, gandul si, in final, destinul. Alegi sa te uiti la „ce iti lipseste” sau la „ce am deja”. Prepare for a miracle when you do this!

~  Nu te mai gandi asa mult la bani ca la ceva „fix”, ca la un depozit in banca sau ca la un geamantan plin cu monezi. Mai degraba ca la „o curgere a banilor”.  Incearca 1 luna din viata ta sa te bucuri sau sa devii relaxat in momentele cand dai bani, platesti taxe etc. Si la fel si cand primesti. Deci sa lasi curgerea banilor sa fie in viata ta. Pregateste-te pentru miracole!

~ Esential: Dupa respiratie, pe locul 2 este „timpul pentru mine”. Fara sefi, fara copii, fara sot/iubit! Eu imi regenerez celulele, ma incarc cu energie! Cum? Poti citi o carte de dezvoltare personala/spirituala. Poti merge la sala si la piscina si sauna, te bucuri de apa, de corpul tau. Mergi la un atelier de auto-cunoastere. Iei clase de meditatie saptamanala, de yoga sau tai chi. Mergi la dansuri, la tango, salsa ori bachata. Te apuci de lectii de pian… Ce simti tu, whatever. Si nu uita „cireasa de pe tort”… Stai in Liniste! Lasa-ti gandurile sa treaca, observa-ti corpul si emotiile, tu esti dincolo de toate astea… Find the treasure inside! In fiecare zi 30 de minute. Nu exista succes mai mare ca asta! Just Be Happy.

~ Fii cat mai preZENt in fiecare moment. CAnd esti fie in trecut, fie in viitor pierzi Frumusetea vietii!

Deci, laitmotivul e clar, sper: Sunt egoist si nu vreau sa ma repar.

De aici poti schimba si determina „spirala negativa” intr-una pozitiva:

  1. Energia incepe sa creasca din nou.
  2. Stiu cu claritate exact ce simt si am nevoie acum.
  3. Iau o decizie, actionez si raspund proactiv la mediu.
  4. I am happy. Yu are happy./Sunt fericit. Esti fericit.

Si inca un lucru: cand fac ceva, nu o fac pentru ca trebuie, ci pentru ca imi face placere si imi aduce bucurie. E un mod de a-mi exprima iubirea fata de ceilalti.

Si deci… Raman egosit. Si nu vreau sa ma repar.

Va urez la fel!

Si  va las cu un citat remarcabil al lui Osho:

„Ti se spune sa iti iubesti aproapele – dar tu niciodata nu te-ai iubit pe tine insuti. Si o persoana care nu s-a iubit pe sine, cum isi poate iubi aproapele? De unde poate sa primeasca iubire? In primul rand, trebuie sa ai parte de ea. Iti iubesti aproapele – tu, care nu stii nimic despre iubire, pentru ca nu te-ai iubit niciodata. Aproapele te iubeste – el niciodata nu s-a iubit pe sine. Asemenea nebunie se intampla in lume: oamenii care nu stiu nimic despre dragoste, se iubesc reciproc. Sunt precum cersetorii care cer unii de la altii, unul crezand despre celalalt ca este imparat.”

Articol by Veet~9 dec. 2013.

 

 

 

 

Invitatie la drum

Te invit într-o călătorie. Bine ai venit! Esti aici pentru ca te aflii într-o călătorie interioară!  Sau cum spunea Paulo Coelho în cartea lui ‚Alchimistul’- eşti pe drumul ‚legendei tale personale’

Eşti unul dintre noi, cei care ne întrebăm:

Trebuie să existe mai mult decât o viaţă banala ce începe cu educaţia formală (eventual facultatea) apoi cariera, statusul social, banii, familia, copiii, călătoriile, casele si maşinile..etc? Ce este Viaţa? Cine sunt eu cu adevărat dincolo de condiţionările primite, de gânduri, emoţii trecătoare?

Când iţi pui aceste întrebări atunci, cu siguranţă ai venit într-un ‚loc’ potrivit…

<a href=”http://skymind.ro/invitatie/”>Citeste mai departe</a>

 

, ,

Esti barbat. Chiar asa!? (articol dedicat barbatilor)

Esti barbat. Chiar asa!?(un articol dedicat barbatilor)

Nu ne nastem barbati ci devenim pe masura ce trecem cu succes testele vietii!  Va invit sa cititi ultimul meu articol dedicat barbatilor pasionati de cresterea lor personala! Bineinteles si femeilor care doresc sa ne cunoasca mai bine! Urmeaza si un Articol dedicat femeilor pe aceeasi tema in curand.

Sa incepem cu inceputul…Atractie si Joc. Indragostire.

Da. Bucuria inceputului e plina de fascinatie si energie. Ne trezim dimineata cu gandul la ea si atunci cand o asteptam la intalnire suntem plini de emotie si freamat. Si e frumos nu-i asa! E o stare de bucurie pura prin intalnirea a doua suflete. Ne simtim stingheri si ezitam cand vrem sa spunem ceva. Intram in jocul atractiei si seductiei si ne jucam ca niste copii mai mari…

Dupa un timp apar si provocarile emotionale. Uneori emotiile sunt mai dificile si ne fac sa ne punem intrebari. Sunt zile in care poate ea e ezitanta cand vorbeste cu tine la telefon sau distanta. Tu ajungi sa te simti neincrezator si poate chiar respins. Poate la o intalnire cu prietenii, se distreaza si rade cu toata pofta discutand cu un alt barbat. Instantaneu incepi sa te simti nesigur si primele forme de gelozie apar. Incepi sa crezi ca poate nu esti suficient de bun pentru ea…Ori poate tu esti intr-o dispozitie relaxata si glumesti iar ea te repede cu o voce taioasa. Simti ca ti se taie picioarele si o senzatie de slabiciune inunda tot corpul.  In spatele tuturor acestor intamplari se afla propriile tale emotii, experiente trecute scoase la iveala. Poate ca ai fost respins si in alte relatii…., poate ai suferit cand ea era distanta si nu iti oferea sprijinul de care aveai nevoie… poate ai fost criticat de tatal tau…si, bineinteles istoria se va repeta si acum…

Dar cum frumos spunea Osho: „Celelalt te poate rani-de aici si frica de vulnerabilitate. Celalalt te poate rani-asta e frica de a te indragosti. Reflectia despre propriul sine pe care o vei gasi in celalalt poate fi urata- asta e anxietatea. Poti fugi de oglinda! Dar, evitand-o, nu vei deveni mai frumos. In felul asta nici nu vei creste(evolua).„

De aici ai posibilitatea sa intrii la nivelul 2 al Jocului. Este spatiul Vulnerabilitatii.

Da, desigur, poti sa traiesti Slabiciunea. Dar nimeni nu-si doreste sa fie slab. Mai ales in fata unei femei. Dar Slabiciunea exista numai pentru ca tu refuzi „sa simti” respingerea, durerea, frustrarea etc. Sa simti inseamna sa nu fugi de emotie! Sa o iei ca pe o parte din tine, intelegand ca in spatele durerii se afla „un dar”. O intelegere mai profunda care te va duce la un alt nivel. Dar desigur depinde de tine de cat de mult vrei sa cresti, sa evoluezi, sa te dezvolti! Din nou ne intoarcem la valori! Valorile pe care le avem ne conduc viata si obiectivele…

Atunci cand accepti durerea si emotia, un lucru paradoxal se petrece, Slabiciunea se transforma in Vulnerabilitate. Nu inseamna ca totul e ok dintr-odata dar cu siguranta e mult mai multa Pace in tine. Ai inteles ca in spatele emotiei e un dar chiar daca nu il intrevezi in totalitate.

Ca si barbat asta e o cheie importanta. Pe drumul catre deschidere si autenticitate dincolo de masti. Evolutie.

Pe acest drum, ajungem sa ne traim emotiile si sa fim vulnerabili, noi cu noi insine. Ca o prima treapta…si totusi...

Si totusi de ce ne e asa greu ca barbati sa fim vulnerabili in fata unei femei?!

Eu unul am trait de multe ori teama de o femeie. Nu intelegeam de unde atata frica?!

Ce am descoperit a fost ca apare o intensa frica de a ne pierde ca barbati. De a slabi forta si claritatea cu care eram obisnuiti. Devenim mai neincrezatori, nu mai luam decizii atat de repede. Ajungem in cazuri extreme chiar sa ne pierdem directia si sensul in general. Facem lucrurile in virtutea inertiei dar… nu e suficient. Femeia de langa noi ajunge sa se simta confuza si devine ingrijorata de orele petrecute in exces de noi in fata Tv-ului sau calculatorului. La un moment dat incepe sa ia ea Directia si devine mai hotarata.  Cum ar spune englezul : „You are screwed!” sau in ro. „Esti terminat!”  Nu as vrea sa aprofundam cauzele acestei situatii. As spune ca esential iti scade starea de Prezenta a fiecarui moment, te lasi pe tanjeala, ai sedus-o , gata, totul aranjat si „sigur”. Dar uiti ca siguranta de fapt nu exista in esenta…

Si, mai mult, ce se intampla atunci cand ne pierdem ca barbati?! Atunci cand nu ne mai simtim suficient ca barbati suntem de fapt niste „copii”. Deci frica si mai profunda as spune este frica de a redeveni copii in relatie cu ea. (care este o proiectie a mamei normal!!!). Da-chiar asa! Mecanismul e simplu: incepem sa simtim rani, emotii, nesiguranta, neincredere…si toate emotiile astea ne „readuc” in atmosfera  de copilarie. Si cine a fost prima femeie din viata noastra? Normal. Mama. Cand am deschis ochii pe cine am vazut- pe mama, nu-i asa?! Tot ce inseamna „nesiguranta”, „vulnerabilitate” ne duce in copilarie. La orice varsta am fi, ne intoarcem acolo. Deci exista riscul ca in relatie, barbatul sa devina „copil”.

Si revenind acum la teama de a fi Vulnerabili. Normal ca nu vrem sa fim ca niste copii. Ce femeie ne-ar dori asa?! Stima de sine scade la cote alarmante… Si foarte important atunci scade si atractia si polaritatea din relatie.

Si totusi…

Daca am vedea asta doar ca un stadiu in evolutia noastra ca barbati. Oare cum ar fi? Ce am avea de castigat?

man-meditating

Si ce e de facut pentru o schimbare?!

Am descoperit 7 chei pe care vreau sa le impartasesc cu tine:

UNU. Nu-ti fura palaria! Observa si lasa mastile de-oparte! Nu e nevoie sa joci rolul seducatorului, tipului macho si nici a celui romantic-tandru! Observa toate „rolurile” pe care mintea ta te seduce sa le interpretezi!

DOI.  Fii real! Simte! Fii tu insuti chiar daca uneori vulnerabil! Important e sa nu te consideri slab! Atentie la marea diferenta dintre a fi slab vs. vulnerabil!

TREI. Fa miscare in fiecare zi! Fa-ti un program, o disciplina pt. schimbare si evolutie! Exprima-ti energia „agresiva”! Fa box, arte martiale..etc!

PATRU. Apreciaza Femeia! Nu o vedea ca pe un obiect ci ca pe o fiinta umana! Pe masura ce vei intra in acord cu „partea vulnerabila” din tine si mai mult, iti va fi mai usor sa apreciezi femeia. Pentru ca „vei stii” ce simt si cum gandesc ele!

CINCI. Vino inapoi „in coaie”! Stii cum se spune: „Tipul asta are coaie sau nu are…!” Acolo este centrul creativitatii tale, a fortei vitale! Cand suntem prea emotionali si nu mai avem disciplina necesara, ne ducem in prea multe directii.etc atunci cu siguranta avem nevoie sa ne intoarcem la „centrul” nostru de putere!

SASE. Amplifica-ti energia masculina si testosteronul fiind implicat in intalnirile Cercului de Barbati! Vei descoperi cat de mult te poate sustine pe drumul tau o fratie a barbatilor.

SAPTE. Fii Prezent! Ia-ti 20 min zilnic sa stai in Liniste! Sa lasi zgomotul mental de-oparte si doar sa observi „norii” gandurilor cum vin si trec! Asta te va ajuta sa-ti aduci Puterea inapoi!

__________________________________________

Intr-un articol viitor voi scrie mai detaliat despre ‚Cei 3 centrii de Putere ai Barbatului’. Exercitiile practice le facem „in sala” sau in coaching!

Iar, pentru cei care vreti si vacanta si dezvoltare personala, va astept la final de iulie(25-28) la o tabara de explorare a simturilor- ALIVE. Unde vom experimenta mai multe despre dinamica masculin-feminin! Va fi si fun si invatare si relaxare! Detalii AICI!

Pe curand! By Veet